Nea Mitica isi continua povestea. Cuvintele lui sunt incarcate de amintiri. Il privesc in timp ce vorbeste si imi dau seama ca trecutul l-a insotit mereu, ca n-a uitat nimic din ceea ce traise candva. Numele localitatilor pe care le mentioneaza au pentru el o incarcatura sentimentala: Covacita, Zrenianin, Trieste, Cinecitta, Torino. Il ascult cu atentie. Inteleg drama pe care a trait-o in urma cu niste ani buni, acest om.
Intre legionari si nazisti
Legionarii au fost cei care l-au trecut granita in Iugoslavia pe nea Mitica, desi el nu era legionar. Fusesera opt persoane in grupul lui. Au stat trei zile inchisi la Panciova, resedinta districtului Banatul de Sud din Voivodina (Serbia), orasul unde Timisul se înfra?este cu Dunarea. La 15 kilometri distanta de Pancevo se poate trece Dunarea în „Orasul alb”, Belgrad, situat la confluenta râului Sava cu Dunarea. Acolo, in Pancevo era cea mai veche puscarie de pe timpul imperiului austro-ungar, care a durat cincizeci si unu de ani, din1867 si pana in1918; de abia in anul 1918, Serbia se unea cu Muntenegru, Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor, formand Regatul Iugoslav. In timpul celui de al II-lea razboi mondial, Serbia a fost un stat marioneta al Germaniei hitleriste; teritoriul sau includea Serbia Centrala de azi si partea vestica a Banatului. În 1945, Serbia a devenit parte a unei federatii, cea de a doua Iugoslavie, Republica Socialista Federativa Iugoslavia, condusa de Iosip Broz Tito, pâna la moartea acestuia în 1980, imi relata cu usurinta, nea Mitica, toate aceste date istorice.
Apoi, grupul lui a fost mutat la Covacita, o localitate tot in Banatul de Sud din Voivodina, (Serbia), unde au stat doua saptamani. De acolo i-au trimis la Banovici, in nord-estul Bosniei-Hertegovinei, unde au stat un an si cateva luni, el lucrand la o cantina.
I-au arestat din nou si i-au pus pe toti in baracile facute de nemti. Intrucat nemtilor li se terminase contractul, acestia, prizonieri de razboi fiind, au plecat inapoi in Germania.
La Trieste
La scurt timp, nea Mitica si grupul sau au plecat in Zrenianin, localitate situata mai la nord de Pancevo, la o distanta de 80 kilometri si aproape de frontiera cu Romania. De aici, sarbii i-au trimis acasa. Venea un sarb schiop si se uita cu lampa la ei. Sarbul acela schiop ii trimitea pe toti inapoi in tarile lor. Facuse el, dupa socotelile lui, un grup pe care l-a trimis spre apus, grupul lui nea Mitica fusese trimis aproape de orasul Trieste, situat la granita Italiei cu Slovenia, la o fabrica de caramida, la vreo 30 de km de Trieste. Au stat cu totii acolo cateva zile, pana a venit seful si le-a spus: “Dati niste bani si eu va duc pe frontiera” si astfel i-au trecut in Trieste. Italienii i-au asteptat cu un “Bun venit” ; existau acolo, pe langa italieni si englezi si americani.
Un prieten pianist
Italienii le-au facut acte de identitate. De la Trieste nea Mitica a plecat pe jos pana intr-un sat numit Santa Croce. Cauta de lucru. La poarta unei case erau caramizi, pietre si tot felul de materiale de constructie. Ce-a gandit ? “Omul acesta precis are nevoie de cineva sa le duca de aici, sus”. A batut la poarta si l-a intrebat in italiana daca are ceva de lucru. Proprietarul l-a intreabat ce limbi mai vorbeste, iar el i-a spus : «Limba franceza », asa ca s-au inteles. Cei doi proprietari (sot si sotie) erau medici, amandoi de origine franceza. I-au dat de lucru lui nea Mitica pentru 3 luni. In acest timp, el a primit vizita unui prieten, Anton Stefanescu, care era professor de pian. Cand a intrat in casa, Stefanescu a observat un pian. L-a intrebat pe proprietar daca poate sa cante putin. Proprietarul a fost de acord. Cand a inceput acesta sa cante, s-a facut liniste in casa. Elvetianul si sotia sa au fost impresionati. Mai tarziu, nea Mitica a primit un plic pentru “prietenul sau pianist”.
Cand i l-a inmanat, Nea Mitica, mai in gluma, mai in serios, i-a spus : « Eu am lucrat doua saptamani la carat piatra si caramizi, munca grea, nu gluma si uite cat mi-a dat…iar tie ti-a dat atatia bani pentru o ora de cantat. » Stefaneascu i-a spus povestea cu un pictor : « Cat timp ai lucrat la tablou? » « Trei ore ». « Si pentru trei ore imi ceri atat de mult? » Si raspunsul a fost: “Da, am lucrat trei ore si toata viata.”
Cand o poarta deschide o alta poarta
Romanii incepusera sa-l vobeasca de rau pe nea Mitica. “De unde are asta bani?” El le dadea bani de timbre si pentru alte mici cumparaturi. Presupuneau ca are contact cu comunistii. « Altfel nu ar avea bani ! », spuneau ei. Probabil ca erau informati ca in Trieste se tineau meetinguri si acolo vorbea seful partidului communist din Italia, pe nume Toleatti. Italienii erau peste 30% comunisti. Ei aveau o vorba : “O poarta deschide o alta poarta”, si de aici sa fi pornit banuiala. Atunci, nea Mitica l-a chemat pe Stefanescu si l-a dus vreo treisprezece kilometri, sa vada unde lucreaza.
Ursu
Pe Ursu, nea Mitica l-a cunoscut in Iugoslavia. Era un tip simpatic. Avea un vocabular aparte, care ii amuza pe ceilalti. Cand il intreba cineva ce a facut in Romania, el raspundea: “M-am luptat cu ursoaicele, am dat lovitura la case de bani ”. Cand il intrebau ce stie sa faca, el spunea ca are degete fine. « Cum adica? » “Deschid orice casa de bani”. Sau, cand ii reusea ceva, se exprima : “Mi-a iesit pasenta !” Povestea cum i-au adus case de bani elvetiene, germane, americane, etc. “Nu-mi vine sa cred, am reusit la americani” – spunea el. Pe Ursu l-au imbracat in haine americanesti, i-au dat bani, l-au dus in America si nu a mai auzit nimeni de el. Posibil, spune nea Mitica, sa-l fi folosit in cadrul serviciilor secrete pentru a deschise seifuri cu diverse documente.
De la Paris la Montreal
Din Trieste, grupul lui nea Mitica a fost transferat la Cinecitta, unde au stat doua luni, timp in care nea Mitica a lucrat la un gradinar. Au trimis apoi un lot si in vest, ca sa inchida gurile rele. Pierre Rosetti a fost trimis in Bulgaria ; s-a dat drept francez si l-au trimis la Paris. El era roman sadea. De la Cinecitta i-au trimis la Torino. La Torino trebuia sa scrie unde vor sa plece. Fiecare isi declara optinea pentru cate o tara. Nea Mitica s-a inscris pentru Australia. Cand a plecat insa trenul din Torino, s-a razgandit, a rupt biletul de vapor Neapolis si Nail si a luat trenul spre Franta. Ajuns in Franta, l-au dus in inchisoare unde a stat o zi. De pe timpul lui Napoleon era o lege: cine trece frontiera clandestina in Franta, trebuie sa stea cel putin o noapte in puscarie. Incepuse razboiul in Coreea. Erau multi comunisti in Franta. De fapt s-a dus la Paris pentru ca acolo erau toti prietenii lui.
Mai tarziu, canadienii i-au acordat viza si asa a ajuns la Montreal.
« Daca vii la studii, iti dam viza »
Te puteai inscrie in orice tara, in afara de America, pentru ca in America nu mai erau locuri, acolo plecasera 48.000 de evrei. Asa ca refugiatii de acolo au plecat in tari ca: Brazilia, Argentina, Chile, Uruguay, Paraguay, Australia, Noua Zeelanda, Franta, etc. Francezii conditionau viza de inscrierea pentru studii : « Daca vii la studii, iti dam viza ».
Inca din Iugoslavia facusera stampila din cartofi si cerneala si cantau “O Tanenbaum, O Tanenbaum”, se spalau cu zapada, si cand ii vedeau sarbii, spuneau: “Neamtul e tot neamt”. Era o stratagema pentru a-i convinge pe sarbi ca sunt nemti.
A fost un inginer, Cernea, isi aminteste nea Mitica, venit de la Stalingrad, tot asa, cu stampila falsa. Ca asa le era vorba : “Cand diavolul este in spate, trebuie sa faci orice ca sa reusesti”.
Nea Mitica se opreste din povestit. Lumea din amintirile lui dispare. Raman doar nostalgia, gandul la vremurile care s-au stins. I-a fost greu, i-a fost usor? Imi dau seama ca dincolo de aceasta intrebare exista certitudinea ca in fata mea se afla un om curajos, brav, stapan pe el, care a razbit si a depasit obstacolele din viata. Il privesc cu admiratie si ma gandesc deja la urmatoarea intalnire, cand imi va impartasi alte amintiri de demult.
Octavian Curpas
Filed under: Memories Tagged: adevar, diaspora, life experience, literatura, Octavian Curpas, Romania, viata
